Sa avem ganduri mai bune

Pentru ca dezvoltarea personala este foarte in trend si chiar un must have un bun prieten care se ocupa cu asa ceva chiar mi-a spus ca daca te ocupi sau chiar incerci sa gasesti raspunsuri nu exista niciodata raspunsuri exacte la orice problema sau nu numai ci intregi dileme cu care se confrunta omenirea de cand lumea.
Problemele sunt de orice natura iar solutiile de asemenea. Tin de conjunctura. De oamenii pe care ii avem langa noi, daca in lumea aceasta haotica mai putem fi oameni si daca nu suntem niste roboti.
Devenim bineinteles din ce in ce mai egocentristi, fara a fi chiar egoisti, chiar daca avem si ganduri mai inaltatoare, insa vremurile sunt destul de presante astfel incat nu poti decat sa te zbati in propriile probleme sau chiar si cu cele ale prietenilor tai.
Oamenii ajuta. Unii sunt foarte buni si binevoitori. Am simtit si am primit ajutor neconditionat, trebuie sa recunosc si multumesc pentru asta. 
Insa rezolvarile unor probleme nu sunt chiar o dilema insa asa sunt ele menite sa ne faca viata mai tumultoasa, mai trepidanta astfel incat sa simti ca traiesti :)
Am de multumit multor oameni care mi-au fost prezenti neconditionat si ei stiu asta si tin la ei enorm.
Ma mai gandesc insa la altii care sunt in aceste vremuri greu incercati si sufera cumplit.
Nici nu indraznesti sa spui sau sa ii mentionezi, eu cred in gandurile bune pe care le poti purta altora.
Si sa avem speranta si multa incredere in providenta.
O seara buna. 
Aceasta din seria 'un gand bun de seara' - Lumina in suflete!


Top 25

Top25.ro

Directorul meu info